Federația Asociațiilor de Părinți: „Decizia de schimbare a baremului la română, INCORECTĂ”

Federația Asociațiilor de Părinți: Decizia de schimbare a baremului la română, INCORECTĂ
Publicat: 28/06/2012, 10:51
Actualizat: 28/06/2012, 12:22

Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar consideră că hotărârea Ministerului Educației de a modifica baremul probei de limba română de la evaluarea națională este una „istorică incorectă, luată pe fondul unor presiuni”.

„Această decizie afectează credibilitatea Ministerului Educației – gestionarul sistemului de educație din România. Baremul de corectare al unor probe nu se stabilește în Piața Universității și nici pe stradă, în fața ministerului și nici nu ține cont de statistica răspunsurilor date la proba respectivă. Cum va putea ministerul să oblige profesorii de limba română să accepte că o propoziție subordonată poate fi și subiectivă, și predicativă, în aceeași structură a frazei?”, spune președintele Federației, Mihaela Gună, care sugerează că decizia ministerului a fost luată ca urmare a protestelor părinților adunați în fața ministerului.

Federația Asociațiilor de Părinți susține că a primit deja „semnale că părinții elevilor care au răspuns corect ar putea adopta aceeași metodă a ieșirii în stradă, pentru a-și susține punctul de vedere”.

„Își va schimba Ministerul Educației, în aceste condiții, decizia? Ce mesaj primesc elevii, indiferent că au răspuns corect sau greșit, în fața acestor bâlbâieli? Corectitudinea răspunsurilor la teste este influențată de ieșirea în stradă? Dacă la nivelul Academiei Române subiectul este atât de controversat, înseamnă că acesta nu avea ce căuta la un examen pe care-l susțin copiii cu vârsta de 14 ani”, se mai arată într-un comunicat semnat de Gună.

În acest context, Federația propune Ministerului Educației să confere liceelor autoritatea și responsabilitatea elaborării subiectelor și organizării concursului de admitere al copiilor, conform principiului descentralizării.

Ministrul interimar al Educației, Liviu Pop, a decis, miercuri seară, schimbarea baremului probei de limba română de la evaluarea națională, astfel încât să fie punctate ambele răspunsuri („subiectivă” și „predicativă”) care au generat controversa legată de una dintre cerințe. Decizia, au spus reprezentanții ministerului, se fundamentează pe mai multe argumente ale specialiștilor în limba română.

„Una dintre cele mai importante opinii a venit din partea Academiei Române. Reprezentanții Institutului Lingvistic «Iorgu Iordan – Al. Rosetti », cel mai important for în domeniul normării gramaticii limbii române, susțin că în speța care a făcut obiectul dezbaterii răspunsul este ambivalent – atât subiectivă, cât și predicativă, în funcție de context sau de intonație, lucru subliniat de Gramatica Academică a Limbii Române (GLAR), conform acelorași surse. La rândul lor, cadrele didactice specializate în limba și literatura română au remarcat aceeași ambuiguitate a răspunsurilor. Al treilea argument care a determinat decizia a fost procentul aproximativ egal al elevilor care au răspuns pe cele două variante, respectiv 42% subiectivă și circa 40% predicativă. Acest fapt reflectă indubitabil opiniile formulate de specialiști”, s-a precizat într-un comunicat remis MEDIAFAX, miercuri seară, de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS).

În urma deciziei lui Pop, la corectarea lucrărilor de la proba de luni, ambele răspunsuri în discuție („subiectivă” și „predicativă”) vor primi câte șase puncte, după ce, până acum, baremul probei de română prevedea că răspunsul corect este „subiectivă”.

Ministrul Pop a susținut că nu va permite discriminarea niciunui elev și că, în orice decizie ministerială, trebuie să primeze interesul elevilor și egalitatea de șanse la educație a acestora, s-a mai arătat în comunicat.

MECTS precizează că variantele de subiectele pentru proba de limba și literatura română au fost definitivate și aprobate în luna martie 2012. Conform metodologiei, acestea sunt secretizate până în ziua desfășurării probei. Subiectele au fost elaborate în decursul a șase luni de zile, de către 240 de cadre didactice.

Tot Liviu Pop declara, marți, că Ministerul Educației a cerut părerea mai multor specialiști, inclusiv de la Academia Română, iar „90 la sută” dintre aceștia s-ar fi pronunțat în favoarea rezolvării prevăzute în barem.

La subiectul II al probei de limba română de la evaluare, elevii au trebuit să spună, printre altele, felul propoziției subordonate (atributivă, predicatică sau subiectivă) din fraza „Ceea ce mă jenează este dificultatea răsfoirii”.

Această cerință a împărțit elevii și părinții în două tabere, unii susținând că răspunsul corect este propoziție subiectivă, iar ceilalți, predicativă.

Mulți părinți au semnat și o petiție legată de această controversă și de depunctarea elevilor care au răspuns că propoziția este predicativă.

Federația Asociațiilor de Părinți a afirmat însă că baremul probei de limba română a evaluării naționale a fost corect stabilit și că nu susține petiția online cu privire la subiectul care a generat controverse.

Ministrul interimar al Educației, Liviu Pop, a declarat, marți, că lucrările la proba de limba română din cadrul evaluării naționale sunt corectate în baza baremului deja stabilit, deși unul dintre subiecte a fost „ambiguu” și a generat controverse.

Notele de la evaluarea națională vor conta la admiterea în liceu, care se va desfășura în două etape. La prima dintre acestea vor participa elevii care au dat evaluarea națională și care vor avea media de admitere calculată ca medie artimetică dintre media notelor de la evaluare și media generală a anilor de gimnaziu.

În a doua etapă se vor înscrie, pe locurile rămase libere, elevii care nu au dat evaluarea, admiterea acestora urmând să se facă în ordinea descrescătoare a mediilor generale ale anilor de gimnaziu.

Departamentul Social, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
A murit cel mai iubit actor. Lumea e în lacrimi: Pierderea pe care o simțim...
Cartea de identitate, pe telefonul mobil! Un nou proiect al Guvernului
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
„De ce, Doamne, mi-ai luat sensul vieții?” Igor Cuciuc, distrus de durere după ce și-a...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Inteligența Artificială Generală este aici! Descoperirea făcută de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din...